TRIGUN

Gen: SF, Acţiune, Comedie
An
: 1998

Produs de
: Madhouse Entertainment
Număr de episoade
: 26
Site oficial
:
-

Deşi este un anime destul de vechi, Trigun reuşeşte să impresioneze printr-o poveste care, chiar dacă are anumite lacune, reuşeşte să dezvolte un univers credibil şi pune în discuţie una din legile fundamentale ale omenirii - anume, "Să nu ucizi".

Eroul principal al seriei este Vash the Stampede, un renegat legendar, pe capul căruia s-a pus faimoasa recompensă de 60,000,000 $$. Cu toate că este cel mai căutat şi, probabil, cel mai temut om de pe planetă, nimeni nu ştie cum arată în realitate, iar pe seama lui circulă o mulţime de zvonuri mai mult sau mai puţin întemeiate. În realitate însă, Vash este un tip blând, glumeţ, destul de neîndemânatic şi, mai presus de orice, respectă cu o stricteţe absolută principiul de a nu lua cu nici un preţ o viaţă. Ca dovadă, în oraşele care se presupune că au fost devastate de "Taifunul humanoid", cum este supranumit Vash, numărul victimelor este întotdeauna egal cu zero.

 

Două angajate ale companiei de asigurări Bernandelli, Meryl Stryfe şi Milly Thompson, primesc sarcina de a îl găsi şi de a îl ţine sub observaţie pe temutul Vash the Stampede. După o serie de peripeţii, cele două îl întâlnesc, în fine, pe adevăratul "Taifun humanoid" şi, cu timpul, ajung să îi cunoască adevăratul caracter. În acelaşi timp însă, ele descoperă că Vash este prada unui puternic conflict interior, între doinţa de a-i proteja întotdeauna pe cei din jur şi imposibilitatea morală de a ucide.

 

Acţiunea se desfăşoară pe o planetă-deşert unde, în urmă cu puţin mai mult de o sută de ani, eşuaseră navetele aşa-numitului "Project Seeds" - un proiect prin care rasa umană, aflată în imposibilitatea de a continua să trăiască pe un Pământ secătuit de resurse şi devastat de poluare, spera să găsească o nouă planetă pe care să o ia în stăpânire. Atmosfera generală aminteşte oarecum de filmele western clasice, impresie întărită de muzica de fundal, care se compune în cea mai mare parte din ritmuri de country.

 

În cadrul seriei, umorul savuros alternează cu momentele dramatice, lucru care aminteşte într-o oarecare măsură de o altă serie, Full Metal Alchemist - chiar dacă, cronologic vorbind, Trigun precede seria amintită. Ca un detaliu simpatic, în fiecare episod îşi face apariţia o pisică neagră (care nu are nici o legătură cu povestea propriu-zisă), numită Kuroneko-sama. Explicaţia din spatele acestui - să zicem, personaj neconvenţional este destul de simplă - Kuroneko-sama a fost primul personaj creat de Yasuhiro Nightow, autorul seriei, care a ţinut neapărat ca pisica neagră să îşi aibă locul ei în Trigun.

 

Din punct de vedere grafic, seria îşi pierde puţin din calitate şi savoare dacă e analizată comparativ cu creaţile mai recente din domeniu. Personajele sunt realizate suficient de detaliat; în schimb, fundalurile sunt în mare parte repetitive, iar uneori sunt destul de golaşe. În schimb, coloana sonoră este variată şi bine realizată, combinând ritmuri de country (genul care predomină pe OST-ul de la Trigun) cu piese techno, trance sau metal.

Chiar dacă îşi are minusurile ei, Trigun este o serie care merită văzută şi care a devenit deja, fără îndoială, un clasic al genului.

Note

Originalitate: 9 / 10
Grafică: 8 / 10
Sunet: 9 / 10
Story: 7 / 10

Overall: 8.7 / 10