GUNDAM SEED
DESTINY
Gen:
Action, Mecha, SF
An: 2004
Produs de: Sunrise
Număr de episoade: 51
Site oficial:
http://www.gundam-seed-d.net/
Gundam
SEED Destiny este o continuare directă a seriei Gundam SEED. La fel ca şi
seria căreia îi succede, ba poate chiar mai mult, Gundam SEED Destiny se
remarcă printr-o lipsă flagrantă de originalitate. Cu toate acestea, pe
parcursul celor 50 de episoade, această serie reuşeşte să menţină
interesul şi atenţia spectatorului şi în acelaşi timp ridică o serie de
noi probleme destul de profunde, cum ar fi războiul, demagogia şi viitorul
din ce în ce mai nesigur al unei rase umane scindate de un conflict
aparent irezolvabil.
Acţiunea din
Gundam SEED Destiny are loc la doi ani după finalul seriei Gundam SEED. În
urma acţiunii unui grup de terorişti care nu pot accepta faptul că
incidentul "Bloody Valentine" a rămas nerăzbunat, izbucneşte un nou război
între Alianţa Pământului şi ZAFT. În acelaşi timp, trei dintre cele mai
noi unităţi ale ZAFT sunt furate dintr-una din coloniile care fac parte
din PLANT. Acest al doilea război este cu atât mai distructiv cu cât
Alianţa , controlată din umbră de un grup misterios, exercită presiuni
asupra tuturor naţiunilor de pe glob, urmărind o anihilare totală a
Coordonatorilor.
Eroul
principal (?) al seriei este Shinn Asuka, un tânăr pilot a cărui familie a
fost ucisă în timpul bătăliei pentru insula Onogoro din războiul trecut.
Animat de dorinţa de răzbunare împotriva statului Orb, pe care îl
consideră vinovat pentru cele întâmplate, Shinn se înrolează în ZAFT şi
devine în scurt timp unul din cei mai buni piloţi ai armatei
Coordonatorilor. După izbucnirea războiului, el intră în echipajul navei
Minerva, una din cele mai performante nave de luptă construite de ZAFT. Pe
de altă parte, Cagalli, devenită Reprezentant al naţiunii Orb, încearcă o
apropiere diplomatică de PLANT şi rezistă presiunilor Alianţei. Cu toate
acestea, Cagalli este pe cale să piardă controlul asupra naţiunii sale
datorită unui complot pus la cale de Yuna Roma Seylan, descendent al unei
familii deosebit de influente din Orb.
La o primă
vedere, povestea pare cât se poate de încurcată şi lucrurile stau
într-adevăr aşa. Datorită numărului mare de personaje, povestea este
destul de greu de urmărit, mai ales în a doua jumătate a seriei. Acest
lucru e accentuat de flashback-urile din ambele serii care se repetă
aproape obsedant. Dacă în primele episoade acest lucru este oarecum de
înţeles pentru o introducere în atmosferă, de la un anumit punct acest
lucru devine de-a dreptul enervant. În schimb, numărul secvenţelor
repetate în diferite situaţii, cum ar fi cele cu nave sau roboţi care
explodează, este mult mai mic.
În
ansamblu, povestea este surprinzător de similară cu cea din Gundam SEED.
Din nou, trei unităţi cu un potenţial mult superior unei unităţi obişnuite
sunt furate. O nouă navă de război descinde pe Pământ şi intră în război.
Protagoniştii pun la îndoială justeţea cauzei pentru care luptă, apare un
nou personaj negativ cu mască, iar numărul soldaţilor care apar doar
pentru a fi ucişi câteva secunde mai târziu este la fel de mare. Nu
lipsesc nici discursurile mai mult sau mai puţin relevante şi scenele
dramatice.
La fel ca şi
în prima serie, Gundam SEED Destiny are o mulţime de personaje mai mult
sau mai puţin elaborate. Dacă personajele principale (Kira, Shinn şi
Athrun) sunt caracterizate în detaliu, o parte din noile personaje sunt
caracterizate extrem de sumar, iar anumite personaje din prima serie (cum
ar fi Yzak sau Dearka) care apar şi acum lasă impresia că apar doar pentru
a face act de prezenţă şi nu fac nimic relevant, lucru care poate deveni
frustrant.
Din punct de
vedere grafic, Gundam SEED Destiny depăşeşte fără îndoială seria
originală. Personajele sunt bine realizate, decorurile sunt uimitoare
uneori, iar animaţia este fluidă şi dinamică, în special în timpul
scenelor de luptă. Vocile sunt bine
alese,
cu câteva excepţii. În schimb, coloana sonoră este în mod net mai slabă
faţă de prima serie. O parte din temele de generic sunt destul de
neinspirat alese, iar muzica de fundal nu se mai remarcă prin aceeaşi
diversitate din seria anterioară.
La fel ca şi
seria din care derivă, Gundam SEED Destiny îşi are minusurile sale. Cu
toate acestea, el rămâne o serie care merită văzută.
Note
Originalitate: 6 / 10
Grafică: 9 / 10
Sunet: 8 / 10
Story: 7 / 10
Overall:
7.7 / 10